Psihologul clinician are rolul de a investiga, testa şi pune diagnosticul. Vindecarea pacientului nu intră neapărat în atribuţiile sale!

Iar eticheta primită în urma investigaţiilor nu foloseşte pacientului. Ci eventual medicului psihiatru, în prescrierea unui tratament medicamentos.

Consilierea psihologică este făcută oarecum empiric, deoarece psihologul clinician nu învaţă prea în detaliu, la facultatea de psihologie, cum să consilieze pe termen lung, şi să ghideze viaţa unui client! Având doar competenţe limitate ca timp şi durată în acest sens.

De regulă, psihologul clinician este disponibil în spitale sau ca angajat al unor instituţii de stat – protecţia copilului, laboratoare de sănătate mintală.

Avizele profesionale pentru diverse activităţi, cum ar fi conducerea auto sau permisul de port armă se obţin tot de la psihologul clinician, cu activitate în cabinetul privat.

Relaţia pacientului cu psihologul clinician este una de evaluare. Apelezi, ca şi pacient, la un specialist care ştie, şi care are instrumente (teste validate ştiinţific) pentru a evalua afecţiunile şi disfuncţionalităţile tale.

Care apoi îţi va da un sfat profesional, în special cu privire la tratamentul care trebuie urmat.

Adesea, psihologul clinician lucrează în echipă cu medicul psihiatru, de unde şi confuzia frecventă dintre ei. Psihologul clinician are rolul de a sprijini medicul psihiatru în alegerea tratamentului potrivit, prin diagnosticarea cât mai atentă şi detaliată. Pentru care alocă mai mult timp decât acesta.

De regulă, relaţia personală dintre client şi psihologul clinician este irelevantă. Importante sunt testele la care e necesar să răspunzi sincer, şi să reuşeşti să fii deschis atunci când ţi se adresează întrebări.

Adică să nu ascunzi prea multe. Astfel încât este adesea irelevant ce psiholog şi ce cabinet alegi pentru a fi diagnosticat, sau pentru obţine avizele şi ştampilele necesare.

Uneori, evaluarea se va face într-o singură întâlnire, alteori vor fi necesare mai multe întâlniri, şi evaluări în zile diferite. În funcţie de intensitatea problemelor, şi de necesităţile pacientului.

Psihoterapeutul – un alt tip de specialist

Psihoterapeutul, pe de altă parte, este privat în majoritatea cazurilor. A fi psihoterapeut presupune o cu totul ALTĂ PROFESIE.

Chiar dacă azi, în România, psihoterapeutul este asimilat oarecum artificial într-o asociaţie profesională a psihologilor, formarea acestuia (încă 3-4-5 ani, după terminarea facultăţii) şi modul de lucru diferă radical de cel al psihologului clinician.

Psihoterapeutul rareori e foarte preocupat de diagnosticul precis al clientului (aici vorbim deja de client, nicidecum de pacient).

În psihoterapie, importante sunt relaţia terapeutică, modul de comunicare, sprijinul oferit clientului şi ghidarea acestuia spre redobândirea funcţionalităţii.

Indiferent de etichetele, afecţiunile sau disfuncţionalităţile cunoscute sau ascunse pe care clientul le derulează conştient sau subconştient.

Psihoterapeutul poate să fie absolvent al unei facultăţi cu alt profil decât psihologia! Ca de exemplu medicină, asistenţă socială, pedagogie specială, sau chiar teologie!

Importantă este competenţa de comunicare, de relaţionare, şi de ghidare a clientului spre rezultate concrete şi spre găsirea unor soluţii potrivite lui.

Sau a dezvoltării abilităţii clientului de a construi singur propriile soluţii. Soluţii personalizate, indviduale, care i se potrivesc doar lui!

Relaţia dintre psihoterapeut şi client este de egalitate, de respect reciproc, şi va fi neutră, non-directivă.

Psihoterapeutul profesionist nu dă sfaturi, direcţii sau indicaţii clientului. Ci doar îl ajută pe acesta să vadă mai clar realitatea obiectivă, şi să-şi identifice blocajele sau credinţele disfuncţionale, autosabotante sau limitative.

Astfel încât clientul va fi ghidat şi încurajat să observe mai atent lucrurile, şi să fie capabil să ia singur deciziile potrivite situaţiei în care se află.

Chimia potrivită dintre client şi psihoterapeut este esenţială, şi se merge până acolo încât Alianța terapeutică se rupe când există incompatibilităţi de acest gen.

Relaţia terapeutică se construieşte treptat de-a lungul mai multor şedinţe, de la 4 în sus, şi se cimentează pe parcurs.

Psihoterapeutul înţelege clientul, foloseşte empatia, se pune în pielea lui, în situaţia lui, şi evaluează cumva din interior situaţia. Astfel că ajunge ca în câteva şedinţe să-şi cunoască clientul mai bine decât acesta se cunoaşte pe sine!

De unde şi importanţa maximă pe care e bine să o acordăm alegerii terapeutului potrivit personalităţii proprii.

Din practică, s-a constatat că şcoala, vechimea, diplomele, metodele folosite de către psihoterapeut au un impact destul de redus asupra rezultatelor procesului terapeutic!

Relevante fiind mai ales capacitatea de a rezona cu clientul şi de a reuşi să îl implice pe acesta în procesul propriu de autovindecare.

Dacă există încredere reciprocă, şi deschidere, soluţiile optime apar, şi rezultatele sunt adesea uimitoare!

Cum facem alegerea potrivită a specialistului?

Dacă ai simptome clinice puternice, care îţi afectează funcţionarea în societate, în familie sau la locul de muncă, primul drum va fi făcut la psihologul clinician.

Pentru testare, evaluare şi diagnosticare a problemei, şi eventual identificare a cauzelor care determină disfuncţionalităţile din viaţa ta. Urmând ca acesta să te direcţioneze, ca pacient, spre alte investigaţii medicale: neurologice, psihiatrice sau de altă natură.

Se vor lua măsuri rapide, în timp util, pentru atenuarea simptomelor deranjante, cel puţin până la nivelul la care acestea devin suportabile, şi gestionarea lor devine accesibilă.

Abia după rezolvarea problemelor urgente cu soluţii necesare pe termen scurt, se va trece şi la căutarea unor soluţii pe termen lung! Adică la apelarea la un psihoterapeut.

Dacă intensitatea simptomelor este (aparent) mai redusă, le poţi ţine oarecum sub control, funcţionezi acceptabil în continuare, şi faci faţă cu succes solicitărilor de la locul de muncă, din familie sau societate, însă nivelul de mulţumire, de împlinire sufletească, de linişte interioară, de autocontrol al emoţiilor lasă de dorit, psihoterapeutul este soluţia potrivită.

Procesul va fi lent, de durată, şi se va desfăşura treptat, în câte una, maximum 2 şedinţe săptămânal. Timp de 3-6 luni, sau chiar mai mult. Iar clientul învaţă în acest timp despre propria persoană.

Îşi dezvoltă inteligenţa emoţională, şi abilitatea de a gestiona cu succes situaţiile cu nivel mai ridicat de disconfort sau stres. Şi primeşte metode practice necesare creşterii autocontrolului şi a gradului de funcţionalitate.

În cazul psihoterapiei, e nevoie de atenţie maximă din partea clientului, şi sentimentul de potrivire ca nivel de cultură, inteligenţă, pregătire şi relaţionare eficientă cu psihoterapeutul va juca adesea rolul cel mai important.

Care sunt costurile?

Psihologul clinician, în special în cazul urgenţelor, la spitale, oferă servicii gratuite. La cabinetul privat, costurile sunt accesibile, având în vedere şi numărul redus de şedinţe necesar pentru  evaluarea prin teste psihologice specifice şi redirecţionarea lui spre medicul potrivit.

Psihoterapeutul fiind privat, îşi desfăşoară activitatea independent, în propriul cabinet. Tarifele lui vor fi mai mari, deoarece şi costurile formării unui psihoterapeut profesionist sunt foarte mari.

După terminarea studiilor universitare, care sunt uneori gratuite, psihoterapeutul intră într-un proces destul de costisitor de formare continuă, de-a lungul întregii sale vieţi profesionale.  Care se va reflecta şi în costul şedinţelor.

Iar dacă ţinem cont şi de numărul relativ mare de şedinţe, întinse pe perioade mai lungi, rareori mai mic de 4-6-8 şedinţe, înţelegem cauzele pentru care psihoterapia pare a fi, la prima vedere, din punct de vedere al preţurilor, mai costisitoare.

Însă merită să ţinem cont că o şedinţă de psihoterapie costă uneori mai puţin decât o coafură modernă, care ţine cel mult 2-3 zile. Şi că efectele şedinţelor de psihoterapie rămân active pentru întreaga viaţă a clientului!

Iar costurile, aparent mari pe termen scurt, sunt nesemnificative pe termen lung. Deoarece se regăsesc în echilibrul, fericirea şi bunăstarea interioară a clientului.

Cu alte cuvinte, investiţia într-un proces autentic de schimbare, de dezvoltare personală, este cea mai bună investiţie posibilă din viaţa oricărei persoane!